Light that melts you ex-sorrow soul

In a feeling of sweetness and calm

The sun hangs lazy in a branch-less huge tree

And pushes you to smile, even if nothing fun happened.

Deep blue clouds waiting for a snap,

Create a nimbus around the sun that blushes.

Snow less winter, chill less day,

The air is bright and neat and ticklish,

You can feel the fever pitch,

The integrity of the mood.

So easy and foolish it is to disarm.

But is this the real face of the truth?

Truth, horrid word emerged from world’s root.

And how can the real be judged now as well,

When all that we are should go straight to hell?

To follow one’s instincts is terrible sin,

Guided by the lust that’s build within.

Who am I? I wonder sometimes and I frown.

A scared stupid shadow that refused going on,

Poisonous ivy to yell all the bad,

A rude vicious killer to slaughter like mad,

A fake hope of love of pace and of joy?

Or maybe just no-one, a puppet, a toy.

Duplicity strikes me, when I look in reflection

The scared one hides afraid of correction,

The vain and the evil grins having a wine

The powerful bitch awaits for a sign.

There’s nothing of truth in this ravishing tale,

I wake up, I’m sweated and nauseous and pale.

I chose to burn the hope and light,
And trade the kindness for a spell,
To reinvent the sense of "right"-
While bathing in a flame from hell.

I hold more power than I can.
And waste some in the name of sin-
Whilst I should eat the root of man,
To stop the orgy of the brain within.

Covered by a thick shell of lies,
And acting as there is no "Then",
All of my inner becomes ice…
When out is flaming as it's born again.

How long will this be possible to last?
Shouldn’t the sky throw me away?
As like the vain angel from past
Punish my life to be as a cliché.

The brains of my heart breathe weak

And use the legend of the deep to glow.

The kiss is cleared with chlorine

The touch is cut with spade and then

The sight is whipped in cold spirits

I feel you arm bleeding centuries of hate.

I know you need the rats

To eat the cancer spread into your evil lovely limbs.

Now you deny the right to feel

Pretend to ride a different dream

As if I can’t translate your hateful rush.

Is such a pity that we will.

- Păi, mă gândeam să blend in pentru început. Hai să nu dam de bănuit. Eu continui cu lecţiile de step şi tu poţi continua sa stai în mijlocul cărării. Mâine după apus ieşim de aici şi mergem în laboratorul secret.

- Perfect. Unde e laboratorul secret?

- Albert, aici vine marea problemă. Încă nu avem unul. Ţineam totul ascuns în al doilea etaj de la moară dar cu nebunii ăşti nu mai ştii ce sa te faci. Cred că au distrus laboratorul. Bine că era invizibil şi nu au putut identifica probele. În orice caz, totul este contaminat. Trebuie să începem de la zero.

- La ce te gândeşti mai exact?

- La zero. Zona zero. Centrul grădinii de zarzavat. Ce părere ai? Nu-i genial?

- Scuze Marco, eu sunt doar o piatră, nu văd genialul încă. Ori îmi mai dai o sută de ani, ori un alt indiciu ori îmi spui tu.

-  Albert, cine ar veni până în centrul grădinii ca să strice straturile acum că abia s-au prins răsadurile? Îţi spun eu o sa avem succes. Mâine după apus începem să săpăm, pregăteşte-ţi colţul. O să ne murdărim.

- De ce săpăm, cu respect?

- Laboratorul va fi subteran. Trebuie să facem o incizie de 4.2398 cm diametru pentru a putea introduce instrumentele. Nu avea grija lor. Le găsesc eu sau dacă nu mai sunt am cont pe e-bay ştiu un tip care vinde. Nu prea mai am bani dar îi voi da un rinichi.

- Ce rinichi, parcă erai din fibra e carbon.

- Rinichiul stăpânului Alan…. muhahahahahahahahaaahahahahahahahaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!

Iar am căzut. trebuie sa mai exersez. Ce faci Albert? Tot morocănos? Tot colţuros?

-Ia mai taci Marco. Vorbeşti ca o piatra de moara.

-Păi sunt o piatră de moară. Să vedem. I’m just a gigolo…

Of, de când ne-au adus în oraş, sa facem trotuarul nu am deloc echilibru. Încerc să dansez în ploaie, sau în baltă, ce o mai fi şi udătura asta de lângă mine când pleosc. Fie mă udă un papuc, fie cad în stradă. Ce mai meserie. Meserie brăţară de aur. Off ce frumoase erau momentele de la moară. Cum mai stăteam noi împreună şi ne scărpinam de boabele alea de grâu şi porumb. Viaţă, nu alta. Albert iţi mai aduci aminte? Parcă era ieri.

-Păi era ieri. Vai de mine Marco, ai o memorie de .. de piatră. Terenul de la moară a fot retrocedat, ieri au dărâmat moara şi ne-au pus pe alee, aici în faţa casei. Acum facem trotuarul. Abia au trecut 24 ore şi deja te plângi. Tipic!

-A da? uitasem. I’m singing in the rainnnn Just singing in the rain. What a glorious feeling, I am happy again. Cine mă ajută să mă ridic, am căzut pe o parte. Oare de ce nu am şi eu norocul tău  să fiu pus pe mijlocul alee şi nu pe margine.

- Marco, prinde de colţu ăsta. Hai foloseşte marginile alea ascuţite la ceva. Ce crezi ca sunt Silvester Stone-lone?

- Merci merci, mă simt mai bine. Îmi voi înfige colţu în pământ. Dar, aici vine buba, cum mai pot exersa step, pentru rolul meu de pe RockWay?

- Iar ai dormit şi te-ai lovit la  tărtăcuţă când ai căzut din bordura? Ce rol? Eşti doar o piatră pe o alee, faci trotuaru’ pentru casa lui nenea Alan.

- Daca iţi spun adevărul juri ca nu spui la nimeni?

- Ce adevăr? Ce sa jur?

- Sunt spion KGB. De fapt nu sunt piatră, sunt făcut din fibră de carbon, suplu şi rezistent la apă. Mă pot rostogoli şi sări. Planul meu este sa cuceresc lumea. Shhh, un cuvânt şi va trebui să te sfărâm. Ce zici, mă ajuţi?

You lick my thoughts and make them leak,

Your smells give me addiction and a feel of heat,

I can’t survive without your morning peek.

I smell your reckless smile and taste your breath,

You move you heavy shadow down my sleeve,

And when the devilish dance we play is done

Your hand in mine my lips is what you won.

Preling alene dâre de neant topit,

Mangalul-n mana ta l-am fript,

Te ard ca să te dau uitării.

M-arunc în valuri cu tăiş şi zimţi,

Mă mint doar eu că tu mă minţi,

Aleg cărări uitate şi fierbinţi,

Mă vând pe simţăminte şi dorinţi.

Şi-aicea apari tu, poveste-amăgitoare,

Eu te aleg, mă vrei, te vreau, mă doare.

Dar visul tău cel negru, greu dispare,

Spre răsărit am colorat încă un soare.

Comori de mătase strivesc liniştea udă

Nu poţi amesteca privirea mea amară

Întrezăresc o greaţă ameţită, crudă,

Te las să intri doar să ieşi afară.

Omor orice-ncercare de sfidare,

Pentru a fi din nou în mine eu,

Din iarnă-am să aleg un drum mai greu,

Aştept s-ating din nou momentul de culoare.

The shallow of the poison I drink for me and you,

Drags hells and heavens all into my breast,

The guardian of the damned Pandora’s chest.

The darkness of the glow unleashed your mind,

And every since that day your eyes are mine,

Torments, regrets, diseases, rage and fear,

Or love and beauty, nature, holly, sphere.

Solution’s one and hard to get by time,

Cause time is wise a wizard’s lie

Framed caught in liquor’s taste

I die… to save the day. A hero or a mime?

- Doamna cum stați așa dreaptă cu picioarele? Nu se rup?

- Nu Raducu, așa stau balerinele, e grațios.

- Ce înseamnă grațios?

- Grațios este ceva care te farmecă prin frumusețea lui deosebită. Cuvântul provine de la cele trei Grații, niște femei foarte frumoase din Grecia antică.

Programul era relaxat. Aveam de 3 ori pe săptămână câte trei ore, la clase diferite. Am decis să îi învăț întâi cum să se mişte liber. Puneam câte o piesă lentă și începeam să ne mişcăm nedefinit. Legănat de valuri, furtună zglobie, murmur de vânt, briză, toate le executam cu cea mai mare plăcere si concentrare. Uneori câte un copil mai stângaci reușeau să își pună piedică și să cadă. Nimeni nu plângea.

Primul dans pe care i-am învățat a fost un vals ușor. Erau atât de mândri. alegerea partenerilor a fost cea mai grea parte. Aveam mai multe fete decât băieți și a trebui să tragem la sorți. Pentru a recompensa fetele care dansau cu fete am stabilit că ele sunt cele care vor învăța primele pasul. Niște bumbăcei, care aleargă aiuriți, care se împiedică și se ciocnesc in mod miraculos și total neașteptat, un cârd de veselii curate și limpezi. Exact ce mi-am dorit.

În timpul liber croșetez. Mi-am propus să fac rochii si fuste și să le vând la târgul vintage, un alt lucru care mă-ncântă la oraș. Parcul cel mare e pustiu, copacii rari și iarba obosită. E toamnă geografic dar zona asta-i mai ferită de nebunia gri. Trotuarele sunt mai largi, mai aerisite dar misterul și bucuria locurilor natale lipsesc cu desăvârșire.